După trecerea lăcustelor – 30 martie, ziua mondială a conștientizării tulburării bipolare

Ziua mondială a conștientizării tulburării bipolare este organizată anual pe 30 martie, odată cu celebrarea nașterii lui Vincent van Gogh, despre care se crede că ar fi avut această boală. Diverse asociații organizează evenimente pentru a educa publicul cu privire la această boală și a veni în ajutorul familiilor afectate, sprijinind eforturile de investigare a cauzelor biologice și de găsire a unor tratamente mai bune, precum și a unor strategii mai bune de a trăi o viață împlinitoare chiar și având această boală.

Însă mai presus de toate acestea, familiile au nevoie de speranță – o speranță reală, care transcende posibilitățile omenești de a oferi resurse sau alinare. Nelson, tatăl unui băiat diagnosticat cu tulburare bipolară la vârsta de 22 de ani, dar care abia la 34 de ani și-a acceptat diagnosticul și tratamentul, a descoperit în acești 12 ani chinuitori și confuzi adevărata speranță, și povestește pe scurt câteva frânturi din călătoria sa pe blogul Sparks of Redemptive Grace:

<<Cu ani în urmă, când a început călătoria noastră prin întunericul bolii psihice și am început să înțelegem natura severă, cronică și persistentă a tulburării bipolare, am aflat de asemenea că este destul de obișnuit ca persoana afectată să rămână blocată la nivelul de maturitate psihologic și emoțional al primului episod. Psihiatrul M. Scott Peck explică, în cartea The Road Less Traveled:
Atunci când evităm suferința legitimă care apare atunci când ne confruntăm cu probleme, evităm de fapt și creșterea pe care problemele o cer de la noi. Din acest motiv, în boala psihică cronică, ne oprim din creștere, suntem blocați. Iară fără vindecare, spiritul uman începe să se ofilească.

La început, această „ofilire” – pustiitoare, imperturbabilă, interminabilă, un cancer al sufletului – era tot ce îmi puteam imagina pentru viitorul fiului meu. Tot ce vedeam înainte era deznădejdea. Fără speranță! Nicio speranță pentru fiul meu și boala lui. Nicio speranță pentru mine și pentru soția mea, pentru atenuarea dezastrului pe care această boală l-a adus în viața noastră. Nicio speranță de a avea rezerve sau fărâme de atenție pentru ceilalți copii ai noștri. Rugăciunea lui Iov era cea mai bună companie pentru nefericirea mea:
Zilele mele zboară mai iuţi decât suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!
Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea. (Iov 7:6-7).

Însă Dumnezeu este un Dumnezeu al speranței, iar acum câțiva ani, El a început să mă ajute să îmi imaginez un nou viitor, un viitor bun și plin de speranță, pentru fiul meu, pentru familia noastră. Dumnezeu a folosit o prezentare a lui Mary Moller de la convenția NAMI (National Alliance on Mental Illness) din statul nostru pentru a mă schimba în mod radical și a-mi reorienta perspectiva.

Prezentarea a început astfel: „Debutul psihozei este o experiență copleșitoare și înspăimântătoare atât pentru pacient, cât și pentru membrii familiei”. Bifat – era exact experiența noastră.

Apoi a continuat: „Potențialul de recădere este imprevizibil și poate crea incertitudine cu privire la modul de a continua viața”. Bifat, din nou! Cât de clar vedea prezentatoarea gândurile și sentimentele mele de furie și disperare!

În următoarele 50 de minute, Mary Moller a prezentat patru faze alcătuite din 50 de markeri markeri emoționali, interpersonali, cognitivi și fiziologici care indică progresul tratamentului în primii 3-5 ani de după un episod psihotic. În mai puțin de o oră, am aflat că există o cale de urmat, am înțeles cum să fac astfel încât așteptările mele să fie în armonie cu potențialele scenarii și cum să mă dedic trup și suflet acestui nou drum.

După o perioadă de rugăciune împreună cu prietenii și pastorii, am început să vedem intervenția lui Dumnezeu în viața fiului nostru. Schimbările au fost constante, treptate și glorioase. Soția mea și cu mine suntem acum socri și bunici. Fiul nostru face față provocărilor căsătoriei în moduri care nouă ni se par miraculoase. În acei ani întunecați de după primirea diagnosticului, nu ne-am fi imaginat niciodată și nici nu am fi sperat să vedem vreodată așa ceva. Da, fiul nostru a pierdut 12 ani din viața sa fără ca boala sa să fie tratată, dar harul lui Dumnezeu nu este limitat și nu limitează la o viață pierdută.
Așa că, în loc să pier lamentându-mă ca Iov, mă alătur profetului Ioel, agățându-mă de promisiunile lui Dumnezeu:

Vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele arbeh, ielec, hasil şi gazam, oştirea Mea cea mare pe care am trimis-o împotriva voastră.
Veţi mânca şi vă veţi sătura şi veţi lăuda Numele Domnului Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi, şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară! (Ioel 2:25-26) >>

Advertisements

Întunericul, singurul meu însoțitor – partea a patra

Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea mea și Dumnezeul meu. Psalmul 42:1-6

Poate să iasă ceva realmente bun din orice boală, inclusiv din boala mintală – o afecțiune medicală care poate schilodi creierul, mintea și chiar trupul? se întreabă Kathryn Greene-McCreight. Probabil că mulți creștini înainte de mine s-au lovit de această problemă, și la fel se va întâmpla cu mulți alții care vor trăi după mine. Boala psihică nu este un indiciu al slabei credințe a individului. Poate fi totuși un test care trebuie acceptat ca oricare altul: cu rugăciunea ca Dumnezeu, în credincioșia Lui, să ne treacă cu bine prin el, să ne dovedim credincioși și la sfârșit, să fim găsiți fără pată, iar Dumnezeu să folosească împrejurarea respectivă spre binele nostru și spre slava Sa.Read More »

Întunericul, singurul meu însoțitor – partea a treia

Deși genetica care o influență majoră în apariția unei boli mintale, trebuie să accentuăm faptul că biologia nu trebuie echivalată cu destinul. Este limpede că majoritatea cazurilor de boli mintale reprezintă o combinație a naturii umane și a influențelor exterioare, a structurii chimice a creierului și a stresului asociat vieții. De aici deducem că trebuie să ne protejăm sănătatea mintală, așa cum facem cu cea fizică. Dacă boala psihică nu este doar codificată genetic, ci și asociată stresului, ar fi bine să fim atenți la factorii stresanți pe care îi acceptăm în viața noastră. Înseamnă să fim mai vigilenți în privința sănătății noastre atunci când trecem prin perioade stresante. Înseamnă să apelăm mai prompt la terapeuții din domeniul sănătății mintale, pentru bunăstarea noastră psihologică, dar și să căutăm călăuzirea oferită de liderii spirituali.Read More »

Întunericul, singurul meu însoțitor – partea 1

Dintre toate nefericirile pe care le experimentează oamenii, boala este mai adâncă decât toate celelalte. Este sabia lui Dumnezeu ce lovește dintr-odată… Atunci când sunt sărac, îmi lipsesc unele lucruri, iar atunci când sunt izgonit, îmi lipsește tovărășia altor oameni, însă în boală îmi lipsește propria persoană. John Donne

„M-am luptat cu boala psihică manifestată clinic de-a lungul ultimului sfert de viață”, mărturisește Kathryn Greene-McCreight, autoarea cărții Întunericul, singurul meu însoțitor. Un răspuns creștin la bolile psihice. Titlul cărții este dat de ultimul verset al Psalmului 88, care în traducerea Book of Common Prayer (1979), spune: „Și întunericul îmi este singurul însoțitor”Read More »