De cele mai multe ori, nu am putea spune cu convingere că suntem mulțumitori pentru o boală psihică ce a fost îngăduită în viața noastră sau a cuiva drag. Însă ea are capacitatea de a ne testa propria teologie a suferinței, și calitatea credinței noastre.
De multe ori, rugăciunea este cea mai afectată. În mod special misterul rugăciunii pentru situația unei boli psihice. Uneori ne rugăm, alteori nu. Uneori le spunem și altora să se roage, alteori nu. Deseori ne deghizăm propriile dorințe sub formă de rugăciuni, alteori acestea sunt simple repetări deșarte de cuvinte.
În astfel de situații, și ceea ce credem noi despre rugăciune este supus testului.
Iată câteva principii care să ne alimenteze hotărârea de a ne ruga cu credincioșie și consecvență pentru cei afectați de boli psihice.
Pentru că bolile psihice sunt boli ale creierului, ne putem ruga așa cum ne-am ruga pentru orice altă suferință fizică:
- Ne putem ruga pentru vindecare, pentru că Dumnezeu poate vindeca trupul nostru;
- Deoarece vindecarea vine deseori prin metode terapeutice și medicale, ne putem ruga pentru medici, consilieri și farmaciști;
- Deoarece îngrijirea trupului are un rol în vindecare, ne putem ruga pentru odihnă, hrană nutritivă și capacitatea de a face exerciții;
- Deoarece, în providența Sa, Dumnezeu nu vindecă întotdeauna pe toată lumea, ne putem ruga pentru răbdare, înțelepciune și o credință rezistentă.
Rugăciunea este un act de așteptare cu brațele deschise.
Deoarece „ajunge zilei necazul ei” (Matei 6:34), să ne rugăm în fiecare zi pentru harul lui Dumnezeu. În fiecare dimineață Îi mulțumim lui Dumnezeu, anticipând că prezența Lui va fi cu noi în fiecare moment al zilei, indiferent de desfășurarea evenimentelor. La finalul zilei, Îi mulțumim pentru modul în care I-am văzut bunătatea și mila specific în acea zi. Și, evident, de-a lungul zilei este o continuă conversație cu Tatăl nostru.
Rugăciunea este o disciplină a vegherii neîncetate.
Pentru că Dumnezeu ne invită să cerem, să căutăm și să batem (Matei 7:7), să continuăm și noi să cerem, să căutăm și să batem. Cerem călăuzire pentru a ne ajuta persoana dragă aflată în suferință. Căutăm recuperare și reîntregire. Batem, așteptând ca mila să ne răspundă. Când ne rugăm, să fim conștienți Cui anume ne rugăm: suntem invitați în sala tronului Dumnezeului Celui Preaînalt de către Duhul Său Sfânt, prin ușa deschisă de Fiul Său.
Rugăciunea este o invitație la închinare și încredere.
Să ne rugăm pentru răbdare, iertare și transformare lăuntrică. Propriile noastre păcate și limite ne pot afecta viața într-o măsură la fel de mare precum o face boala psihică pentru cel drag al nostru. Așa cum persoana bolnavă nu este conștientă de modul în care boala îi încețoșează judecata și îi blochează oportunitățile, tot așa și păcatul poate avea același efect asupra noastră. Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne reveleze propriile puncte oarbe.
Rugăciunea este o jertfă a smereniei sincere.
În cele din urmă, pentru că Dumnezeu se apropie de cei care se apropie de El, sunt încurajat să exprim realitatea credinței mele clătinate („Cred, Doamne, ajută necredinței mele”, Marcu 9:24) și făcând acest lucru, sunt capabil să mă odihnesc în adevărul că numai El este cel care dăruiește și susține viața. Rugăciunea mă aduce aproape de Dumnezeu pentru a „atinge poala hainei Sale” (Matei 9: 20-21) și acolo găsesc pace și speranță.
Rugăciunea este călătoria către harul din abundență.
Pe măsură ce ne rugăm pentru suferințele familiei noastre și ale celorlalți, vom descoperi că rugăciunea este mai mult decât un mister copleșitor, este o ancoră care să ne susțină. Rugăciunea este frânghia care ne leagă de Singurul care este suficient de iubitor pentru a asculta cu compasiune, Singurul suficient de înțelept pentru a răspunde cu dreptate, Singurul suficient de puternic pentru a răspunde pe deplin și Singurul suficient de bun pentru a aștepta alături de noi, pe măsură ce propria Lui bunătate se revarsă.
Întunericul nu va birui 